Evita gesturile care te rideaza

Dacă te preocupă sănătatea și frumusețea tenului tău, iată mai jos o listă care îți arată gesturile zilnice care te ridează.
…Dacă tu zici că nu este mare lucru – hai să calculăm!
Atunci când te ștergi la gura cu un șervețel, de regula o faci în viteză, cu o singură mână, trăgând într-o parte. Fără să realizezi că îți accentuezi ridurile din jurul gurii.
Ți se pare un gest mărunt, fără importanță. Și totuși, dacă te ștergi la gură de 3 ori pe zi, timp de 30 de ani, asta însemnă:
3 x 365 zile x 30 ani = 32850 de ori de șters la gură într-un fel care de fapt îți face riduri.
Dacă mai adăugăm la asta și altele: modul în care te speli pe față sau vorbești la telefon și încă sutele, poate miile de mișcări insesizabile pe care le faci zilnic atunci când te concentrezi la lucru, te superi, sau poate doar explici…atunci până la 30 de ani faci sute de mii, poate milioane de astfel de gesturi care mai mult strică decât repară.
Și atunci te mai întrebi cum apar ridurile?!
Iată mai jos lista acelor gesturi pe care le faci și tu zi de zi și care produc riduri.
- Vorbitul la telefon atunci când ții telefonul cu capul strâns lipit de umăr – favorizează gât înțepenit, riduri asimetrice ale ochiului și gurii.
- Poziția recomandată de vorbit la telefon este cea verticală, spatele drept, privirea înainte.
- Cititul în pat, cu ceafa sprijinită de pernă – favorizează gât înțepenit, bărbie dubla, gât de curcan.
- Cititul în pat stând pe burtă cu capul sprijinit în pumn – favorizează gât înțepenit, riduri asimetrice în jurul gurii, riduri asimetrice la ochi.
- Cititul pe telefon privind în jos – favorizează bărbia dublă, gât de curcan.
- Poziția recomandata este cea în șezut, în care textul se afla la înălțimea ochilor.
- Scrisul cu laptopul pe picioare – favorizează bărbia dublă.
- Scrisul cu laptopul pe un birou prea jos – favorizează gatul înțepenit, bărbia dubla.
- Poziția de scris recomandată este cea care permite că textul să fie la înălțimea ochilor. Atunci practic plimbi privirea între ecran și tastatură.
- Dormitul pe o parte – favorizează riduri la colțul extern al ochiului (laba gâștei), riduri asimetrice în jurul gurii (nasolabiale), asimetria nasului, gât înțepenit, bărbie dubla, gât de curcan.
- Dormitul pe burtă – favorizează riduri la colțul extern al ochiului, ochi umflați, gât înțepenit, cute pe obraz.
- Pentru prevenirea ridurilor, poziția corectă de dormit este cu fața în sus.
- Spălatul pe față de sus în jos – favorizează ridurile din jurul gurii și de la colțul extern al ochilor dacă se face cu putere de sus în jos sau apăsând la întâmplare.
- Corect este să schimbi sensul, adică să te speli de jos în sus.
- Aplicarea la întâmplare a diverselor produse pe față – favorizează ridurile de la colțul ochilor și ridurile din jurul gurii.
- Aplicarea produselor cosmetice se face în sens ascendent, adică de jos în sus, al mușchilor feței, gâtului.
- Fumatul – de regula solicită mușchii buzelor pe o singură parte, el favorizează ridurile din jurul gurii și asimetria.
- Deși poate că aparent fumatul imită unele exerciții faciale, el totuși nu este un exercițiu pentru că mușchii feței sunt relaxați și nu apare solicitarea musculară.
- Lipsa ochelarilor de soare poate duce foarte ușor la formarea ridurilor de lângă ochi și a ridurilor frunții.
- Emoțiile – stările emoționale se citesc pe față tocmai după felul în care se așează mușchii feței. Nu este deci de mirare că stările repetitive de încordare produc riduri.
Dintre toate cele enumerate, de mimica feței suntem cel mai puțin conștienți.
Practic, nu sesizezi că în perioadele de atenție, de concentrare de peste zi mușchii frunții sunt încordați mereu în același fel, sau că strângi din maxilare atunci când îți înghiți cuvintele și astfel faci riduri la gură.
Așa că gesturile zilnice aparent nesemnificative dar repetate fără încetare vor reuși până la urmă să marcheze locul prin riduri.