Te felicit că ai ales să îți îngrijești tenul prin practica yoga pentru față.

Sunt Alexandra, antrenorul tău, face yoga expert certificat, iar materialele pe care ți le pun la dispoziție sunt destinate studiului individual.

Tocmai de aceea am ales ca înainte de a începe să fac anumite precizări, pentru ca tu să ai cele mai bune rezultate din această experiență, lucrând independent.

Ce trebuie să știi atunci când lucrezi individual yoga pentru față

Dacă ești la început cu yoga pentru față sau dacă practici, dar o faci destul de rar, atunci o sesiunea ar trebui să dureze cam 35 de minute. Și asta pentru că sunt trei etape în orice sesiune de yoga pentru față.

Prima etapă se referă la încălzirea feței și părții superioare a corpului, așa cum te încălzești pentru orice sport. Ea ar trebui să dureze cam 10 minute, dar dacă practici frecvent, ai putea să o scurtezi la 5 minute. Pentru că vrei ca fața ta, corpul tău să simtă beneficiile sesiunii așa încât mușchii trebuie încălziți pentru că să circule altfel lichidele din piele și mușchi, astfel încât să se producă transformarea pe care o aștepți.

A doua parte a sesiunii este formată din exercițiile propriu zise de yoga pentru față și asta ar trebui să dureze cam 20 de minute.

Ultima parte a sesiunii, partea de încheiere, ar trebui ca tu să te liniștești, să te armonizezi, astfel încât să aduci în viața de zi cu zi beneficiile din sesiunea de yoga pentru față. Așa că ai nevoie de 5 minute și pentru asta.

… Ce ne-am face altfel?

Dacă yoga pentru față se referă doar la 30 de minute pe zi, iar în rest nervii, stresul și ridurile continuă să se formeze și viața de peste zi continuă să fie la fel, atunci prea mare lucru nu realizezi. Interesul este că în sesiunea de yoga pentru față să ți creezi acele obiceiuri corecte pe care apoi să le păstrezi și să le transpui în viața de zi cu zi astfel încât să beneficiezi plenar de pe urma eforturilor tale.


Așadar:
10 minute încălzirea feței
20 minute sesiunea de yoga pentru față
5 minute încheierea sesiunii

Pregătirea tenului

Întotdeauna vei face sesiunea de yoga pentru față având tenul pregătit.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă tenul curățat, spălat, demachiat și chiar aplicat pe el o loțiune, un ulei, o cremă, un serum ceva care să îți permită să faci cu ușurință mai ales mișcările de masaj la nivelul pielii, astfel încât mâna să alunece ușor de ten – fără să adune valuri pe piele.

Dacă te hotărăști să folosești uleiuri, atunci este bine să folosești uleiuri faciale. Doar acelea au efecte cosmetice.

Uleiul de măsline, uleiul de cocos, uleiul de rapiță și uleiul de floarea soarelui din bucătărie sunt doar pentru gătit. Chiar dacă aparent faci același lucru cu ele și observi că mâna alunecă foarte ușor, toate acestea nu au molecula suficient de mare astfel încât să penetreze pielea și să aducă reale beneficii tenului. Ele nu sunt decât ceea ce vezi și ceea ce simți – niște lubrifianți și atât.

Cel mai bine ar fi să folosești pentru față de exemplu ulei de argan sau ulei de măceșe, ulei de trandafiri, ulei de jojoba sau un alt ulei cosmetic potrivit cu tenul tău.

Dacă este vorba despre uleiuri cosmetice, recomandarea mea este să nu cumperi cantități mari. Cel mai bine este să cumperi cea mai mică doză de ulei cosmetic pentru că vei dori întotdeauna să lucrezi cu ulei proaspăt. Iar dacă vrei să ieși mai ieftin, poți să iei o cantitate mai mare pe care o poți împărți cu prietenele tale.

Așadar:

Pregătește tenul pentru yoga pentru față:

  • demachiază-te
  • spală-te pe față
  • unge tenul cu un produs lubrifiant

Uleiuri recomandate: argan, măceșe, trandafiri, jojoba sau după preferință.

Cumpără produse cosmetice în cantități mici.

Pregătirea tenului

Întotdeauna vei face sesiunea de yoga pentru față având tenul pregătit.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă tenul curățat, spălat, demachiat și chiar aplicat pe el o loțiune, un ulei, o cremă, un serum ceva care să îți permită să faci cu ușurință mai ales mișcările de masaj la nivelul pielii, astfel încât mâna să alunece ușor de ten – fără să adune valuri pe piele.

Dacă te hotărăști să folosești uleiuri, atunci este bine să folosești uleiuri faciale. Doar acelea au efecte cosmetice.

Uleiul de măsline, uleiul de cocos, uleiul de rapiță și uleiul de floarea soarelui din bucătărie sunt doar pentru gătit. Chiar dacă aparent faci același lucru cu ele și observi că mâna alunecă foarte ușor, toate acestea nu au molecula suficient de mare astfel încât să penetreze pielea și să aducă reale beneficii tenului. Ele nu sunt decât ceea ce vezi și ceea ce simți – niște lubrifianți și atât.

Cel mai bine ar fi să folosești pentru față de exemplu ulei de argan sau ulei de măceșe, ulei de trandafiri, ulei de jojoba sau un alt ulei cosmetic potrivit cu tenul tău.

Dacă este vorba despre uleiuri cosmetice, recomandarea mea este să nu cumperi cantități mari. Cel mai bine este să cumperi cea mai mică doză de ulei cosmetic pentru că vei dori întotdeauna să lucrezi cu ulei proaspăt. Iar dacă vrei să ieși mai ieftin, poți să iei o cantitate mai mare pe care o poți împărți cu prietenele tale.

Așadar:

Pregătește tenul pentru yoga pentru față:

  • demachiază-te
  • spală-te pe față
  • unge tenul cu un produs lubrifiant

Uleiuri recomandate: argan, măceșe, trandafiri, jojoba sau după preferință.

Cumpără produse cosmetice în cantități mici.

Cum și când lucrezi

Atunci când începi să lucrezi yoga pentru față sau atunci când lucrezi mai rar, cel mai bine este să lucrezi cu oglinda. Pentru că am observat că sunt trei etape:

Prima etapă este cea de adaptare, de învățare și atunci este esențial să te obișnuiești cu senzațiile, să vezi exact cum așezi mâna pe față, să vezi exact ce se formează pe față atunci când lucrezi într-un fel sau altul.

După ce ești suficient de familiarizată cu această experiență, poți să treci la etapa următoare, tot cu oglindă, în care vei lucra asemănător, dar vei ține ochii închiși atâta timp cât așezi mâna pe față. Apoi vei verifica apoi postura și vei vedea dacă este corectă. Vei lucra astfel până ce te familiarizezi și o poți face fără ezitare.

În a treia etapă, înseamnă că ești suficient de obișnuită cu mișcările și cu corpul tău așa încât nu mai ai absolută nevoie de oglindă și poți lucra independent, chiar și atunci când conduci mașina.

Cel mai bun moment de făcut yoga pentru față este dimineața, după sculare, atunci aduci beneficiile în toată ziua sa de lucru. Dacă însă nu ai timp sau decizi să faci seara – poți să faci și în felul acesta, integrând-o cu rutina ta cosmetică. Însă în această situație este posibil să nu aibă același impact, pentru că partea de reeducare va fi diminuată: în mod firesc te vei culca și vei dormi. Și nu te vei gândi la formarea noilor obiceiuri așa cum ai face-o de-a lungul zilei.

Multe persoane întreabă dacă poți face exercițiile de yoga pentru față pe parcursul zilei. Adevărul este că nimic nu te-ar putea împiedica. Însă nu este cea mai bună soluție, pentru că sesiunea de yoga pentru față o pregătești, faci: încălzire, exerciții și relaxare.

Dacă însă faceți exercițiile de-a lungul zilei, mă îndoiesc că vei face de fiecare dată încălzire sau că după exercițiu vei sta să se relaxezi.

Pe de altă parte ar trebui ca organismul tău să asimileze practica de yoga pentru față ca pe un obicei, așa încât este important să respecți un anumit program. Pentru asta fixezi data și ora în calendar – și chiar exersezi atunci când ai stabilit.

Este foarte important să fii completă relaxată atunci când lucrezi yoga pentru față.

Ți-am recomandat să lucrezi dimineața și mențin această recomandare. Însă dacă dimineața ești grăbită, atunci nu este momentul tău potrivit pentru yoga pentru față. Nu este potrivit să fii cu gândul în altă parte, să fii gata de plecare, să fi pregătită să intri în trombă în ziua ta aglomerată, în care te așteaptă o mulțime de sarcini de făcut și tu să lucrezi în această stare. Yoga pentru față nu este pentru așa ceva.

Yoga pentru față este momentul tău de liniște este perioada ta de zen pe care o proiectezi în restul vieții tale. Astfel vei putea beneficia plenar de efectele ei, astfel vei reuși să îți corectezi obiceiurile care ți-au adus riduri și să ajungi la obiceiuri corecte care să îți îmblânzească rândurile.

Decât să te grăbești…. decât să faci în grabă 7-8 exerciții faciale, este preferabil să faci 3 exerciții faciale în liniște și relaxată.

Pentru că nu vrei să lucrezi pe fața ta și tensionată și având mușchii întăriți și cu gândul în altă parte, gândindu-te cum să tragi de ei și cum să termini mai repede.

Iar dacă ești chiar foarte ocupată și nu poți lucra… ei bine… este preferabil să faci o pauză în acea zi și să reiei totul a doua zi.

Poate îți mai amintești să mai faci niște mișcări în timpul zilei, niște gesturi, puțin autocontrol. Dar lasă sesiunea de yoga pentru față într-o perioadă în care te poți relaxa, pentru că doar așa poți să beneficiezi de pe urma exercițiilor.

Cu cât lucrezi mai încet, cu atât este mai bine. Și iată un exercițiu simplu: ridică brațul lateral repede și apoi ridică-ll încet.

Când simți mai multă tensiune în mușchi? Atunci când brațul se ridică încet sau atunci când se ridică repede?

De aceea este cel mai bine să lucrezi încet asupra tenului tău, pentru că așa apar rezultatele cele mai frumoase.

Exercițiile de yoga pentru față sunt recomandate pentru a fi făcute o dată la două zile – asta în linii generale. Adică o dată la două zile vei face o sesiune completă, cu încălzire, exerciții și relaxare.

Există însă exerciții de yoga pentru față pe care le poți face zilnic, fără o pregătire prealabilă. Este vorba  de exercițiile asimilate gesturilor cotidiene, cum ar fi masajul maxilarului sau al frunții, poziția de mewing, etc. Ritmicitatea este specificată în cadrul programului.

Atunci când tenul este ridat și excesul de piele mare, se lucrează cu atenție sporită ca să nu elimini brusc din stratul de grăsime de pe față. Aceeași recomandare este valabilă și pentru persoanele care au exces de greutate și urmează o dietă sau pentru persoanele care au formatul feței rotund, cu un important strat de grăsime sub piele.

Încă o dată mă văd obligată să subliniez aici că yoga pentru față este despre transformare mentală, conștientizare și stil de viață – nu despre grabă și rezultate rapide.

Și nu în ultimul rând…

Schimbă programul tău de exerciții de la o sesiune la alta. Alege diferite poziții ale mâini pe față… cu mâini sau fără mâini! Și alternează-le în acest fel astfel încât programul tău facial să arate diferit.

Ridurile se creează datorită obișnuinței, iar noi trebuie să tratăm diferit tenul, să îl tratăm cu surprize, ca să îl dezvățăm de riduri.

Așadar:

Lucrezi 

  • cu oglinda urmărind ce riduri se formează ca să poți stabili poziția mâinilor pe față.
  • cu ochii închiși și te verifici apoi în oglindă.
  • fără oglindă.

Lucrezi cel mai bine o dată la două zile, dimineața, după ceas.

Nu lucra în grabă.

Schimbă programul tău de exerciții de la o sesiune la alta.

Masajul feței

Masajul feței se face cu foarte multă blândețe.

Atenție că mâna este puternică și tendința firească este de a masa fața așa cum masăm corpul. Degetele noastre sunt foarte puternice și practic nu ne dăm seama.

Poți să controlezi mișcarea degetelor astfel încât să fie o alunecare pe fața a mâini tale, fără să simți durere.

Masajele faciale sunt masaje de relaxare, de atingere, masaje din acestea pe punct, prin ciocănituri – care și acestea trebuie să fie foarte fine.

De asemenea poți să faci un masaj facial cu gua sha sau cu rolă. Și nu uita că aceea este totuși o rocă și că nici acolo nu trebuie să apeși astfel încât să apară vânătăi. Și acea rolă sau aceea gua sha trebuie să gliseze pe fața ta și să o mângâie, astfel încât să ai parte de beneficii și nu de rezultatele nedorite.

Așadar:

Masează blând, controlează apăsarea.

Optează pentru masaje de relaxare.

Respirația lentă

Vei asocia întotdeauna exercițiile de yoga pentru față cu respirația controlată. Respirația dă măsura stresului nostru. Respirația lentă arată că suntem calmi, pregătiți sau chiar gata relaxați. Aceasta este respirația pe care o vei folosi în practica de yoga pentru față și este esențial ca să ai rezultatele cele mai bune.

Ce înseamnă respirația lentă?

Respirația lentă înseamnă să ai între 4 până la 8 respirații complete, adică cicluri de inspir-expir, pe minut. În general inspirația este mai scurtă decât expirația și asta contribuie la starea de calm și relaxare a corpului.

Atunci când expiri prelungit eliberezi mai bine aerul din plămâni, ceea ce înseamnă că vei inspira mai mult aer, deci mai mult oxigen care contribuie la procesele din corp.

Înainte să începi exercițiul propriu zis pentru față, primul lucru este să faci lent o respirație completă. Abia apoi începi să lucrezi.

Poți avea un beneficiu extins pentru sănătate în general dacă practici respirația lentă de trei ori pe zi, câte 5 minute.

Așadar:

Inspiră-expiră timp de circa 10 secunde.

Contraindicații

În ce situație este contraindicată yoga pentru față?

  • anumite boli ale sângelui care sunt incompatibile cu masajul
  • anumite etape din boala neoplazică care nu permit de asemenea masajul
  • boli/infecții ale pielii pentru care masajul nu ar face bine a transporta infecția dintr-o zonă în alta.

Dacă ești într-una din aceste situații sau altele care ridică cel mai mic semn de întrebare, este bine să întrebi medicul și să vezi exact dacă yoga pentru față este o opțiune și pentru tine.

Nu merită să riști dacă situația ta de sănătate nu îți permite.

Perna cervicală

De reținut

Așadar:

Verifică să nu ai contraindicații la masaj facial.

Sesiunea de yoga pentru față:

  • 10 minute încălzirea feței
  • 20 minute sesiunea de yoga pentru față
  • 5 minute încheierea sesiunii

Lucrezi 

  • cu oglinda, urmărind ce riduri se formează ca să poți stabili poziția mâinilor pe față.
  • cu ochii închiși și te verifici apoi în oglindă.
  • fără oglindă.

Lucrezi cel mai bine o dată la două zile, dimineața, după ceas.

Nu lucra în grabă.

Schimbă programul tău de exerciții de la o sesiune la alta.

Pregătește tenul pentru yoga pentru față:

  • demachiază-te
  • spală-te pe față
  • unge tenul cu un produs lubrifiant

Uleiuri recomandate: argan, măceșe, trandafiri, jojoba sau după preferință.

Cumpără produse cosmetice în cantități mici.

Masează blând, controlează apăsarea. Optează pentru masaje de relaxare.

Inspiră-expiră timp de circa 10 secunde.

Pentru somn, folosește o pernă cervicală.